Halep a ratat șansa de a fi copil de mingi la un meci jucat de Federer: „Antrenorul a considerat că e periculos!” Cum îi invită pe străini să viziteze România

Halep a ratat șansa de a fi copil de mingi la un meci jucat de Federer:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a povestit, într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al turneului Indian Wells, că i-a cerut scuze unui fete, copil de mingi, la care a strigat pentru că nu i-a adus prosopul.

„Chiar azi (n.red. – sâmbătă, la meciul cu Vania King), un copil de mingi nu a auzit că vreau un prosop și m-am supărat foarte tare. Apoi, i-am cerut scuze. Nu am vrut, dar eram sub presiunea meciului. Știu că jucătorii pot fi uneori nepoliticoși cu copiii de mingi și e dificil pentru ei. Dar trebuie să fii drăguț cu ei. Sunt aici pentru noi și ne ajută, nu e în regulă când ne supărăm pe teren. Dar ei înțeleg. Unii dintre ei joacă tenis și știu ce e presiunea. Eu n-am fost copil de mingi, dar am vrut odată, când Federer a venit în România pentru un meci de Cupa Davis. Antrenorul, fostul antrenor sau al doilea antrenor, nu-mi mai aduc aminte pentru că am avut prea mulți‚ a considerat că e periculos pentru mine. Federer servea foarte tare, aveam 10 ani”, a povestit Halep.

Întrebată dacă ar vrea să devină partenera lui Roger Federer în meciurile de dublu mixt, românca a răspuns: „Woww. Dar e cam greu”.

Simona Halep (24 de ani) a vorbit și despre diferența dintre bărbați și femei în tenis: „Am jucat odată la New York cu un bărbat. Ca fată, e greu atunci când trebuie să returnezi pentru că băieții servesc foarte tare. Când sunt la fileu și băiatul lovește mingea, mi-e realmente frică. Dar am făcut o treabă bună cu reverul meu, iar în meciurile de dublu mixt Horia e acolo și mă ajută cu tot. La fileu, la serviciu, așa că eu nu trebuie decât să trimit mingea înapoi și să stau pe linia de fund”.

Chestionată pe tema vacanțelor în România, Halep a povestit: „Mereu le recomand străinilor să vină în România, dar niciunul nu merge. Nu știu de ce. E o țară frumoasă. Avem locuri frumoase. Ok, e greu să trăiești în România din cauza economiei, dar locurile sunt fantastice. Aș recomanda Cluj, orașul unde am jucat Fed Cup”.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×